Înainte de a va decide în favoarea efectuarii interventiei, gânditi-va cu atentie la toate asteptarile dumneavoastra si le vom discuta impreuna cu ocazia consultatiei preoperatorii. Multe femei opteaza pentru mamoplastia de ascensionare deoarece sarcina si alaptatul le-a lasat un exces de piele si un volum mai mic al sânilor; daca va gânditi sa mai aveti copii, este bine sa amânati interventia. Nu sunt riscuri deosebite care v-ar putea afecta viitoarele sarcini (mastopexia nu interfera cu alaptatul), dar o sarcina ulterioara va poate afecta textura pielii din nou, iar rezultatele mastopexiei vor fi

anulate.

Planificarea operatiei

Este important sa discutati in timpul primei consultatii cu chirurgul asteptarile dumneavoastra si sa-i luati în considerare parerea. Fiecare pacienta si fiecare chirurg – are o parere proprie despre marimea si forma dorita a sânilor. Noi va vom examina si masura sânii, vom discuta problemele ce ar putea afecta procedura – cum ar fi vârsta dumneavoastra, marimea si forma sânilor, textura pielii – si daca este util sau nu aplicarea in aceeasi sedinta si a unui implant. Vom discuta unde vor fi pozitionate areolele mamare si mameloanele. Acestea vor fi mutate mai sus în timpul interventiei si vor fi aproximativ egal pozitionate în functie de linia dintre sâni.

Pregatirea pentru operatie

Presupune pe langa analizele uzuale efectuarea unei mamografii si echografii mamare. Se recomanda ca inainte cu cel putin 2 saptamani – la fel ca in alte interventii – sa opriti orice tratamant cu aspirina, sa reduceti sau sa intrerupeti fumatul. Operatia se efectueaza cu anestezie generala si necesita o spitalizare de una, doua zile.

Operatia

Mamoplastia de ascensionare dureaza între o ora si jumatate si trei ore. Se descriu mai multe tehnici, cea mai des folosita implica o incizie în forma de ancora ce urmeaza forma naturala a sânilor. Incizia defineste aria în care pielea sânilor va fi îndepartata si noua locatie a mamelonului. Dupa ce pielea în exces va fi îndepartata, mamelonul si areola mamara sunt ridicate în noua pozitie. Pielea ce înconjoara areola este adusa si taiata pâna când se atinge forma dorita; daca ptoza mamara este asociata cu hipertrofia pe langa excesul de piele se va indeparta si tesutul glandular in exces. Suturile sunt de obicei localizate în jurul areolei, urmând o linie verticala care se întinde începând cu zona mamelonului si terminându-se cu pliul de jos al sânului.

Plagile vor fi suturate cu fire plasate in interior, la exterior pielea va fi fixata cu benzi adezive, ce favorizeaza obtinerea unor cicatrici fine, putin vizibile. Pacientul nu trebuie sa revina pentru scos fire! Uneori poate fi necesara plasarea unor tuburi de drenaj, exteriorizate pe partea laterala a trunchiului. Acestea vor fi scoase dupa 24 ore de la operatie.

Dupa interventie veti purta un pansament si sutien; sânii se vor umfla postoperator pentru o zi sau doua ceea ce determina un discomfort suportabil înlaturat prin medicatia corespunzatoare prescrisa.

La 2 zile de la operatie puteti face dus normal, plagile fiind inchise!
Sutienul special pentru aceasta interventie va trebui purtat timp de 4 – 6 saptamâni, permanent..
Postoperator poate apare o usoara desensibilizare a mameloanelor si a pielii sânilor.. ce se atenueaza si dispare în aproximativ 6 saptamâni. Este de nedorit, dar poate sa existe o asimetrie a sânilor dupa operatie. Totusi, având în vedere ca, nici în situatii normale cei doi sâni nu sunt identici, obtinerea unei simetrii postoperatorii perfecte reprezinta o dorinta nerealista.
Sunt rare cazurile în care cicatricele rezultate sunt mari, fiind necesara o revizie operatorie ulterioara.
Nu se recomanda expunerea la soare sau solar timp de 8 luni postoperator.

Revenirea la viata de zi cu zi

La 24 ore postoperator va puteti deplasa pentru necesitati urmand sa reluati activitatile progresiv in 7 pana la 10 zile .. Reluarea activitatii fizice si a eforturilor se va face treptat, pe parcursul a 6 saptamâni.
Nu uitati ca o mamoplastie de reductie nu va va pastra sânii fermi pentru totdeauna – efectele fortei gravitatiei, sarcinii, alaptatului (acestea în cazul în care veti ramâne din nou însarcinata), îmbatrânirea, fluctuatiile de greutate îsi vor lasa din nou, în timp, amprenta asupra acestora. Femeile care au si implante în combinatie cu mastopexia afirma ca rezultatele sunt de o mai lunga durata..
Mamoplastia este una din cele mai solicitate interventii estetice cu rezultate bune imediate si cu efect benefic asupra psihicului pacientei.

Reductia mamara

Mamoplastia de reductie este o interventie chirurgicala conceputa pentru a rezolva numeroase probleme cauzate de sâni excesiv de mari si plonjanti (care atârna). Sanii mari pot aparea datorita dezvoltarii excesive a tesutului glandular sau a grasimii care se gaseste in mod normal la nivelul sanilor. Cresterea in volum si greutate a sanilor produce întinderea si relaxarea ligamentelor care sustin glanda mamara, determinând caderea sânului (ptoza mamara) si pierderea formelor feminine.
Aceasta stare se reflecta negativ asupra psihicului femeii, tot asa cum sânii foarte mici determina sentimente de jena si nemultumire. De asemenea, exista probleme fizice asociate cu sânii excesiv de mari – discomfort, dureri la nivelul coloanei, gâtului, umerilor si spatelui, care devin prevalente. Participarea la o viata sociala normala este limitata, pacientele cu hipertrofie mamara evitand dansul, gimnastica aerobica sau diferite alte activitati care produc balansarea trunchiului si miscarea disgratioasa a sanilor.

Daca aceasta stare nu este înlaturata pâna la maturitate, poate afecta postura (contractura musculara compensatorie determina deformari ale coloanei vertebrale). De asemenea sanii voluminosi nu permit aerisirea normala a santului inframamar si poate aparea macerarea pielii, cu suprainfectie bacteriana sau micotica. Alte probleme, minore dar totusi prezente, sunt nevoia de lenjerie speciala de sustinere (sutien marime extra) si dificultati în gasirea unor haine de marime potrivita.

Tratamentul acestei stari nu este nou si se practica de peste 50 de ani. Scopul acestei operatii este de a reduce volumul si greutatea sanilor si de a-i aseza intr-o pozitie normala. Aceasta implica îndepartarea de tesut mamar si restabilirea conturului normal, pastrându-se proportiile cu restul corpului. De asemenea, este necesara repozitionarea complexului areola mamelon în concordanta cu noua forma a sânului.

Preoperator, pe langa analizele uzuale este necesar sa faceti si o mamografie, pentru a cunoaste preoperator eventualele probleme ce pot fi in tesutul glandular hipertrofiat si adaptarea corespunzatoare a planului terapeutic.

Fiind o operatie mare (practic cea mai dificila interventie de chirurgie estetica), se recomanda ca preoperator sa fiti intr-o stare de sanatate cat mai buna, sa nu fiti racita, in perioada ciclului, sau in convalescenta dupa o alta afectiune. Orice tratament cu aspirina sau administrarea de anticonceptionale trebuie oprit cu 2-3 saptamani inainte de operatie. De asemenea trebuie sa renuntati la fumat 2-3 saptamani inainte si o saptamana dupa operatie. In ziua operatiei nu trebuie sa mancati si sa beti nimic.
Operatia se face sub anestezie generala si dureaza 2-3 ore.

Cicatricele vor avea o forma de ancora, coborand din jurul areolei mamare in directie verticala spre santul inframamar, unde se afla localizata o incizie orizontala, cu un brat spre regiune sternala si altul spre regiunea laterala a sanului. Oricum, vor exista cicatrice si chiar daca ele sunt ascunse în liniile naturale de contur, majoritatea se vor ameliora spontan în timp de 6 luni. Pozitia acestor cicatrice, împreuna cu alte întrebari pe care doriti sa le puneti vor fi pe larg discutate în timpul consultatiei.

Pentru a preveni acumularea de sange in regiunea operata si aparitia unor complicatii legate de acest fapt, veti avea cate un tub de drenaj de fiecare parte a trunchiului, pentru una sau doua zile. In clipa in care pe tuburile de dren nu se scurge nimic, acestea se pot scoate si puteti pleca acasa. Suturile se fac cu fire resorbabile, cu materiale de cea mai buna calitate, astfel incat cicatricea sa fie cat mai mica. La suprafata pielii se aplica un spray adeziv si un pansament special care permite o vindecare optima.

Se recomanda sa reveniti la control la o luna si la sase luni de la operatie.
Este necesar sa ramâneti una sau doua nopti în clinica. Postoperator veti primi o medicatie cu antibiotice, vitamine si calmante pe cale intravenoasa, cu reluarea progresiva a alimentatiei normale in primele 24 de ore. Tratamentul antibiotic va fi continuat pe cale orala timp de 5 zile. De asemenea, in cazul in care se constata prezenta unui grad de anemie, veti primi si un supliment de fier pe cale orala.

Durerea postoperatorie este moderata si poate fi combatuta prin medicatie antalgica, administrata de câte ori e nevoie. Dupa operatie se aplica un pansament de protectie care se va schimba zilnic timp de 7 zile. Pentru a preveni aparitia unui disconfort postoperator si pentru a se asigura conditiile optime unei cicatrizari cat mai estetice, se recomanda ca timp de 6 saptamani sa evitati activitatile fizice mai dificile si sa purtati permanent sutienul.

Nu se recomanda expunerea la soare sau solar in primele 3 luni de la operatie.
Este necesar aproximativ 1 an pentru maturarea cicatricilor pentru ca sânul sa ajunga la forma definitiva.

Complicatii

În afara complicatiilor generale comune oricarei interventii chirurgicale (reactii alergice, hemoragia, hematomul, infectia, necroza de parti moi), pot aparea unele complicatii specifice acestui gen de operatii.
Dupa aceasta operatie, posibilitatea de alaptare poate fi uneori afectata. Daca intentionati sa mai nasteti, amanati interventia chirurgicala deoarece o noua sarcina va modifica din nou forma si dimensiunile sanilor si se pierde o parte din rezultatul ei estetic.
Se recomanda ca reductia mamara sa fie efectuata numai dupa ce au trecut minim 6 luni de la intreruperea alaptarii, deoarece dupa acest interval de timp sanii au revenit la o stare neutra din punct de vedere functional.
Sensibilitatea areolei poate fi pierduta partial sau complet în functie de tehnica efectuata. Uneori poate aparea o senzatie de amortire în zonele cicatriceale. Este de nedorit, dar poate sa existe o asimetrie a sânilor dupa operatie. Totusi, având în vedere ca nici în situatii normale cei doi sâni nu sunt identici, obtinerea unei simetrii postoperatorii perfecte reprezinta o dorinta nerealista.
Sunt rare cazurile în care cicatricele rezultate sunt mari, necesitand o revizie operatorie ulterioara.
Rezultatele acestei operatii sunt extrem de bune si pline de satisfactii pentru pacienta.



Chirurgie estetica

Transferul de grasime proprie

Ce este transferul autolog de grasime? Transferul de grasime se mai numeste si reintinerire…

Chirurgie plastica

Ectropion

Ectropionul (gr. ek = in afara, si trope = intoarcere) este o tulburare de…

Chirurgie plastica

Ptoza palpebrala severa

Blefaroplastia sau chirurgia pleoapelor este procedeul chirurgical de indepartare a accesului de piele, grasime…