Peelingul chimic sau exfolierea chimica consta in aplicarea pe fata sau pe anumite zone (cearcane) a uneia sau mai multor agenti exfolianti, cu scopul de a distruge portiuni din derm si/sau hipoderm, urmat de aparitia unui nou tesut epidermal si dermal. Peelingul chimic este indicat in tratamentul diferitelor afectiuni dermatologice: keratoza actinica, elastoza solara, tulburari de pigmentare (postinflamatorii, discronii), cicatrice superficiale, acnee vulgara, acnee rozacee, milia.

Substantele chimice utilizate difera in functie de profunzimea leziunilor pe care le produce. Astfel :

– peelingul superficial sau usor – intereseaza dermul papilar
– peelingul mediu – intereseaza partea superioara a dermului reticular
– peelingul profund – intereseaza dermul medioreticular

Cele mai folosite substante sunt: fenol, acid glicolic, acid tricloracetic (TCA), acid mandelic.
TCA nu este absorbit prin piele nu produce efecte secundare sistemice care pot fi extrem de toxice. Peelingul cu TCA nu determina arsuri foarte profunde, astfel depigmentarea totala sau aparitia cicatricelor hipertrofice sunt mult mai rare. Se pot repeta intre 1-3 luni.

Peelingul cu acidul glicolic este indicat in special pentru tratamentul acneei. Alegerea agentului chimic adecvat se face tinand cont de tipul de piele al pacientului.

Inaintea inceperii sedintelor de peeling chimic se recomanda un tratament pregatitor pentru 4-6 saptamani cu tretinoiu si hidrochinona 4%. Tretinoiul reduce grosimea stratului cornos, crescand astfel permeabilitatea stratului epidermic la peelingul chimic. Hidrochinona suprima activitatea melanocitelor si previne tendinta catre hiperpigmentare.

Pacientii care nu tolereaza tretinoiu vor folosi creme faciale cu acid glicolic pentru 4-6 saptamani inainte de peeling.

In cazul folosirii fenolului, procedura standard presupune aplicarea unor pansamente adezive. Peelingul nu trebuie facut pe zone care au fost decolate in timpul unui lifting chirurgical. Singurele zone care se preteaza pentru peeling sunt cele din jurul gurii care nu au fost alterate chirurgical.

Daca se intentioneaza utilizarea ambelor procedee, se va face initial liftingul chirurgical si dupa 2-3 luni peelingul chimic.

Peelingul cu acid glicolic se face prin internare de cateva ore, iar pacientul isi poate relua activitatea sociala normala in ziua imediat urmatoare; pielea capata un aspect rosu intens, culoarea revenind la normal dupa aproximativ 12 ore. Nu se formeaza cruste si nici nu se produc exfolieri cutanate vizibile; acest tratament poate fi urmat fara restrictii, la interval de cateva luni, avand efecte vizibile de intinerire si mentinere a aspectului proaspat al pielii.

Se interzice expunerea la soare mai devreme de 4 saptamani, deoarece pot aparea hiperpigmentari in zonele tratate ce pot fi definitive. Pentru a preveni aceasta complicatie se recomanda folosirea in primele 2 luni post-peeling a unor creme protectoare.

Ca si complicatii posibile pot fi :

– pigmentare neuniforma a fetei
– hiperpigmentare nevi (alunite)
– reactivarea unei infectii cu herpes simplex (se amana tratamentul chimic cel putin 6 saptamani de la data ultimului puseu infectios)
– eritem prelungit (mai mult de 3 luni)
– cicatrice hipertrofice
– efecte sistemice renale, hepatice si cardiace
– milia poate aparea in primele 6-8 saptamani dupa tratament (se rezolva printr-un spalat riguros cu peria)
– tulburari de ritm



Acid Hialuronic

ACID HIALURONIC

Tratamentul ridurilor cu acid hialuronic Pe masura ce inaintam in varsta semnele de imbatranire…

Botox - Toxina Botulinica

Botox – Toxina Botulinica

Ridarea pielii este rezultatul urmatoarelor mecanisme: imbatranirea, sechelele leziunilor actimice si dereglarile genetice. Schimbarile…

Mezoterapie

Mezoterapia

Mezoterapia este o procedura de intinerire faciala prin intermediul careia pielea devine mai luminoasa,…